In amenajarea modernă a locuințelor, se pune tot mai mult accent pe lumina naturală, transparența și conexiune vizuală între spații (grădina, terasa sau balcon).
Ușa termopan cu sticlă până jos este o ușă de interior sau exterior, este un tip de ușă realizată din profile PVC sau aluminiu, al cărui panou de sticlă se întinde pe toată înălțimea foii de ușă, de la tocul superior până la pragul de jos.
Acest tip de ușă este cunoscută și sub denumirea de ușă cu „cercevea întreagă” sau „vitrată complet”.
Fie că vorbim despre uși de balcon, terasă sau chiar uși de intrare, acest tip de tâmplărie oferă multiple avantaje. Spre deosebire de modelele clasice de uși, care au panou opac în partea inferioară, acest tip de ușă maximizează suprafața vitrată și permite pătrunderea în interior a unei cantități mai mari de lumină naturală
Avantajele unei uși cu sticlă până jos
1. Luminozitate crescută
Lumina solară are un impact major asupra stării de sănătate, spațiile devin mai deschise, mai primitoare și plăcute.
Ideal de montat în locuințele cu ferestre mai mici.
2. Design modern
Față de ușile clasice termopan, ușile vitrate complet oferă un aspect de tip open space și se potrivesc de minune în locuințele moderne sau cele renovate în stil clasic.
3.Conexiune cu exteriorul
Dacă ușa este montată către balcon, terasă sau grădină, aceasta oferă o vedere panoramică asupra exteriorului.
4. Eficiență energetică
Contrar unor mituri, ușile termopan cu sticlă până jos pot avea o izolație foarte bună.
5. Versatilitate
Cum am specificat și mai sus acest tip de ușă poate fi folosită, ca: ușă de balcon, terasă, acces către curte sau uși interioare.
O preocupare a cumpărătorilor este legată de rezistența sticlei. Dacă se sparge? Poate intra cineva prin efracție? Dar această posibilă problemă este rezolvată prin tipul de sticlă folosit, și anume:
Sticlă Securizată
Acest model de sticlă care se folosește la ușile și ferestrele din termopan, datorită procesului de fabricație (sticla este încălzită la temperaturi ridicate și apoi este răcită brusc) o face de până la 5 ori mai rezistentă la șocuri mecanice decât sticla obișnuită.
În cazul în care totuși aceasta se sparge, se va fărâmița în bucăți foarte foarte mici, netăioase, minimizând riscul de rănire gravă.
Sticlă Laminată
Este formată din mai multe foi de sticlă lipite între ele cu o folie de plastic transparentă, în cazul în care se sparge, sticla se crapă, dar rămâne atașată de folia de plastic, similară cu cea folosită la parbrizele auto.
Pentru a reduce pierderile de căldură puteți opta pentru sticlă low-E, iar dacă doriți intimitate sau protecție solară puteți alege sticlă reflexivă.
Opțiuni de design și personalizare
Piața termopanelor oferă o gamă largă de variante estetice pentru ușile termopan cu sticlă integrală. De la clasicul alb sau imitații de lemn (stejar, nuc, antracit) și până la vopsire în orice culoare RAL pentru aluminiu.
Posibile dezavantaje:
Există câteva aspecte de luat în calcul: necesitatea unei sticle de calitate (care implică un cost mai ridicat), posibilă lipsă de intimitate (care se poate rezolva cu folie sau perdele), un montaj profesional.
Aceste posibile dezavantaje pot fi gestionate destul de ușor prin alegerea corectă a produsului.
O casă luminoasă este o casă fericită! Lumina, transparența și performanța se reunesc într-un singur produs remarcabil – ușa termopan cu sticlă până jos.
Întrebări frecvente despre ușa termopan cu sticlă până jos
Cât costă o ușă termopan cu sticlă până jos?
Prețul variază în funcție de dimensiuni, profilul PVC ales și tipul de sticlă. O ușă standard profil Rehau Euro Design 70, cu sticlă securizată, pornește de la 1000-1200 lei. Modelele cu profil Rehau Synego sau sticlă laminată/low-E pornesc de la 1500 lei.
Este ușa cu sticlă până jos mai puțin sigură decât una clasica din termopan?
Nu, dacă se folosește sticlă securizată sau laminată. Sticla securizată este de până la 5 ori mai rezistentă la șocuri decât cea normala, iar în caz de spargere se fărâmițează în bucăți mici și netăioase.
Sticla laminată rămâne atașată de folia de plastic chiar dacă se crapă, asemanator parbrizului auto.
Ce profil PVC se recomandă pentru o ușă vitrată complet?
Se recomandă profile cu cel puțin 5 camere și garnituri de etanșare triple, cum sunt Rehau Euro Design 70 sau Rehau Synego. Acestea asigură izolație termică și fonică superioară.
Cât de bună este izolația termică la o ușă cu sticlă până jos?
Izolația depinde de tipul de sticlă și de profilul ales. Cu sticlă low-E și gaz argon, valoarea Uw poate coborî sub 1,1 W/m²K.
Se poate monta o ușă termopan cu sticlă până jos la intrarea principală?
Da, este o soluție tot mai populară pentru intrările în locuințe. Se recomandă sticlă laminată pentru rezistență sporită.
Profilurile Rehau beneficiază de garanție de 5 ani!!







